Antreprenoriatul, șansa tinerilor bucureșteni

Asociația Tinerilor Bucureșteni(ATB) lansează proiectul Antreprenoriatul – Șansa Tinerilor Bucureșteni, care se va desfășura în perioada 3 – 7 august 2015, în București.

Proiectul se adresează tinerilor din București cu vârste între 18 și 35 de ani, lideri sau lucrători de tineret. Prin acest proiect ATB îşi propune să vină în întampinarea dezvoltării spiritului antreprenorial în rândul tinerilor bucureșteni în vederea identificării unor metode și instrumente pentru încurajarea și pregătirea acestora pentru deschiderea unei afaceri.

Tinerii reprezintă o categorie socială cu un potențial de performanță foarte mare, iar investiția în tineri s-a dovedit a fi unul dintre pilonii unei dezvoltări economice sustenabile, prin creșterea gradului de ocupare. Contextul în care se dorește implementarea acestui proiect este unul în care, atât la nivel european, cât și național, strategiile de tineret menționează antreprenoriatul ca fiind unul dintre domeniile de interes major pentru tineri.

Se vor organiza workshop-uri și sesiuni de instruire, într-o succesiune firească ce va duce către construirea uni plan de afaceri fiind moderate de experți în domeniu, adevărate modele de bună practică pentru participanții noștri, astfel, tinerii vor beneficia de o pregătire calitativă. Formatorii vor sta la dispoziţia participanților la sesiunile de instruire cat şi după încheierea sesiunilor de training.

Pentru mai multe detalii şi înscrieri accesează http://antreprenoriat.iqool.ro/ 

You may also like...

Popular Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.